Interpretare Tarot: cum se face?
Ți s-a întâmplat vreodată să știi ceva fără să înțelegi cum? Nu-ți poți explica de ce ştii, dar pare că e important pentru tine.
Intuiția îți oferă impresii în mod instinctiv, făcând legătura între părțile conștiente și inconștiente ale minții tale.Poți experimenta intuiția ca un „ştiut” interior, nemijlocit, ca o părere directă despre ceva.
În plus, intuiția nu e doar o sursă de informații. Ea te conectează la înțelepciunea ta interioară, astfel încât să nu depinzi de alții pentru a afla ce să faci în anumite situații.
Intuiția te poate ajuta să te descoperi, să ajungi la acele lucruri care sunt cu adevărat importante pentru tine. Şi da, îți poți folosi intuiția în orice domeniu, inclusiv în descifrarea cărților de Tarot.
Interpretarea cărților de Tarot în mod intuitiv îți oferă o cheie pentru descifrarea poveștii ascunse din spatele imaginilor și simbolurilor. În loc să te bazezi strict pe semnificațiile tradiționale ale fiecărei cărți, poți invita intuiția să te ghideze. Îți poate șopti adevăruri profunde.
Gândește-te la cărțile de Tarot ca la un dialog cu propriul interior. Observă ce simți atunci când privești fiecare carte. Lasă senzațiile să te conducă.
Fii deschis(ă) și curios(curioasă), vei descoperi că intuiția ta îți aduce detalii surprinzătoare.
Mulți începători în Tarot consideră că trebuie să memoreze de la început o mulțime de semnificații pentru toate cele 78 de cărți, dar…poate fi plictisitor, durează mult și e posibil să renunți repede.
Ar fi mai potrivit să înveți să interpretezi cărțile de Tarot în mod intuitiv, astfel încât să poți descifra orice carte fără să te bazezi pe semnificațiile memorate. Interpretarea intuitivă înseamnă să te conectezi la înțelepciunea ta interioară, la senzațiile și emoțiile tale, la indiciile pe care le percepi în legătură cu cartea.
Începe prin a-ți limpezi mintea. Poți respira adânc și lent sau poți medita timp de câteva minute. Cu cât eşti mai relaxat(ă), cu atât vei percepe mai bine mesajele intuitive.
Apoi, formulează o întrebare. De exemplu, „Ce e util să știu despre ziua de azi?” Amestecă încet cărțile și, când te simți pregătit(ă), extrage o carte.
Privește cartea și invită imaginile să ți se imprime în minte, trecând de la conștient la inconștient şi înapoi.
Observă-te în timp ce privești cartea.
Cum te face să te simți? Ești entuziasmat(ă)? Fericit(ă)? Trist(ă)?
Ce senzații ai când te uiți la această carte? Unde și cum îți apar în corp?
Îți vin în minte anumite gânduri, cuvinte, imagini, fraze?
Acordă atenție acestor mesaje subtile care îți apar.
Cine apare în imagine și ce face? Ce obiecte vezi? Cum arată peisajul? Recunoști vreun simbol?
Pe măsură ce observi cartea, s-ar putea să fii atras(ă) de un detaliu mic din ea. De obicei, aici acționează intuiția ta, care îți arată ce trebuie să vezi.
Apoi, adună aceste detalii în cuvinte și dezvoltă povestea.
Interpretare Tarot – vezi cursuri Tarot
La final, întreabă-te: „Cum se leagă aceste detalii cu experiența mea de acum?” sau „Ce am de luat din întâlnirea cu această carte?”
De multe ori vei vedea indicii relevante pentru ceea ce experimentezi în perioada respectivă. De exemplu, 3 de monede prezintă o colaborare între 3 persoane, care discută despre un proiect.
Te-ai putea întreba: „Ce proiect am în desfăşurare acum? Cum pot conlucra cu ceilalți astfel încât să ajung la rezultate cât mai bune?”
Ulterior, poți să citești mai multe despre 3 de monede, pentru a descoperi semnificațiile sale tradiționale.
Conectează-te intuitiv la mesajele subtile ale cărților și vei vedea cum interpretările tale devin tot mai clare și personale.
E ca și cum ai privi dincolo de suprafață, acolo unde te întâlneşti cu adevăratul limbaj al Tarotului.