Lumânare handmade soia cu cristale, agat verde, aventurin • Alice in Wonderland

99,0 lei

A fost odată…

O tipă care se rătăcise prin situații absurde. Conversații fără noimă, întâlniri fără scop, chestii anoste, relații fragile, oameni ba prinși până peste cap de propriile probleme, ba groaznic de plictisiți… Deși ea căuta o poveste, sau cel puțin ceva cu cap și coadă, întâlnirile ei păreau tot mai confuze. Până și necunoscuții din stradă parcă vorbeau în dodii. Ce-or mai fi și dodiile astea?…

Într-o zi, simțind că o apucă disperarea, s-a pus serios pe plâns. Cam de la prânz, până spre seară. Ar fi vrut să se facă mică, să uite de ea pe undeva. Se vedea totuși mare, își tot spunea că ar putea face ceva. Și uite așa, din jocul mică-mare și lacrimile ei de crocodil bulversat, și-a adus aminte de Alice în Țara Minunilor….cum a rezolvat Alice absurdul?

Trezindu-se! Rătăcirea fusese doar în vis.

Aha!

A strâns robinetul rezervorului de lacrimi. A respirat adânc, și-a făcut un ceai, a deschis o carte. Deja se simțea mai ușoară. După mult timp, parcă acasă începea să sune bine.

De atunci a început, încet-încet, să vadă pe unde pășește, încotro o ia, să știe cum să se întoarcă, dacă voia. Să se aventureze în povești cu noimă și relații cu sens. Rătăcirea a păstrat-o doar pentru nopțile cu somn profund și cu vise – neapărat cu vise!

Povestea noastră e turnată cu drag și cu simțuri încântate, în ceară blândă de soia. E infuzată cu cristale, aventurin, agat verde și spusă în note fermecătoare, de flori dulci, miere, margarete, iasomie, mac.
Am adăugat în lumânarea parfumată un fitil de lemn, vesel și vivace, ca să te bucuri de jocul sonor și să te inspiri din parfumul împrăștiat pe îndelete în încăperile tale.
Iar la final, cum ceara de soia se curăță ușor, cu apă caldă și săpun lichid, vei putea aduna și refolosi cristalele.

Alice in Wonderland e despre tine sau despre orice persoană dragă, așa că bucură-te de îndrumarea ei sau fă-o cadou cuiva care o caută!

În stoc

SKU: BLWGT-1 Categorie:

Descriere

Lumânare handmade soia cu cristale, agat verde, aventurin • Alice in Wonderland, un membru povestitor al colecției Charmed, un grup de lumânări accesorizate cu cristale și cu povești parfumate. Lumânarea e turnată manual, cu ceară de soia curată, netoxică, flexibilă și jucăușă.

Fitilul de lemn îți oferă o companie sonoră specială, vei auzi discret sunete asemănătoare lemnelor care ard în șemineu. În general, lumânările cu fitil de lemn ard încet, parfumul lor este eliberat progresiv și pot dura mai mult. Lumânarea cântărește 150 g net și te vei bucura de compania ei pentru aproximativ 20-25 de ore.

Pentru o experiență  cât mai plăcută în compania lumânărilor din ceară de soia, citește aici recomandările de folosire.

Informații suplimentare

Greutate0,15 kg
Dimensiuni11,4 × 4,5 cm

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Lumânare handmade soia cu cristale, agat verde, aventurin • Alice in Wonderland”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *